Dorinta de a fi altfel ....

Nu vreau sa imi transform blogul intr-o cornica ce arata societatea in care traim cu toate cele rele si de prost gust, pe care sigur le stiti si voi. Problema mea este ca le stim, da, dar nu facem nimic sa le schimbam.
Acum ceva zile, eram in treacat cu masina pe un bulevard oarecare din Bucuresti. Stateam la stop pentru ca acesta este modul nostru de a merge cu masinile in micul Paris. Asteptind, aud zgomotos un strigat de durere si de jale, a unei "minui" de manelist. De unde venea acel zgomot? De la unul care isi spala masina, pe un trotuar. Unul negru, sau mai bine zis colorat, ciocolatiu, cum vreti voi. Tipul nu avea nici o treaba.... freca la masina lui cu o cirpa.
Problema nu cred ca este la el. Cred ca este la noi, cei care trecem pe acolo si il lasam pe un asemenea individ sa ne tulbure urechile cu muzica aceea copiata, de unii care nici macar nu au voce in cele mai multe cazuri si cintecele lor suna ca niste cazane sau tomberoane din acelea comuniste din tabla.
Poate ca pe unii, cei mai multi se pare, nu sunt deranjati. Oare suntem o tara de manelisti? Nu vreau sa cred asta.
Oare de ce trebuie sa fim atit de toleranti? Chiar suntem asa de slabi ? Chiar nu contam in fata acestor tigani, sau rromi, cum le place sa li se spuna mai nou? Chiar suntem asa de indiferenti la manelistul care nu are handsfree la telefon si asculta pe difuzor, in metrou seara cind ne intoarcem de la munca? Sa nu ziecti ca nu ati auzit niciodata asta... Refuz sa cred.
Sunt sigur ca ati vrea sa ripostati, sunt sigur ca ceva va retine, acel ceva exprimat printr-o frica... o frica concretizata in dezinteres "lasa ca nu ma afecteaza direct", asa spun unii, dupa care sunt deranjati ca suntem numiti tigani in alte tari civilizate.
Un subiect mult prea comun pentru voi in noaptea aceasta . Poate v-am plictisit cu ceea ce am scris din nou. Dar sincer viata nu e lasata sa facem totul robotizat, mecanic. Mergem la munca, venim, dormim si apoi iar la munca.
Viata noastra e lasata sa o traim dar nu mecanic.

Supunere fara voia noastra...

Dimineata, ora 8:00. Metrou, Timpuri Noi. Statia ticsita de lume pentru ca pierdusera trenul de la ora 7:50 iar acum mai aveau 10 min si trebuiau sa nu piarda prezenta la multinationala sau la ministerul sau departamentul de stat, unde se semneaza inca condica. Vesnica condica...
In asteptarea trenului, cei norocosi, care citesc un cotidian de interes national,"Libertatea" si se gindesc la fata de la pagina 5, care azi este o domnisoara cu un zimbet languros, care a scos o poza de pe hi5 si a trimis-o la redactie sa devina celebra;altii care nu au apucat ziarul, se uita la acele LCD-uri sau plasme, care ne arata de cind au fost puse aceleasi reclame si aceleasi filmulete cu "camera ascunsa" la care daca vrei sa rizi ar trebuii sa iti aduci aminte de ceva ce te-a facut sa rizi.
Practic suntem martorii unei manipulari ascunse... ni se toarna aceeasi reclama aceleasi glume rasuflate care parca sunt facute pentru americani, care se sperie, li se pare cidat....( sau cel putin asa arata acele filme) dar care nu prind la un popor ca noi. Vor prinde poate, din cauza acestei repetitii continue, care ne va face sa facem involuntar ceea ce vedem sau sa cumparam acea pasta de dinti sau mai stiu eu ce anume.
Cei mai fericiti in aceasta situatie sunt cei care citesc si cei care mai au o muzica de pe un telefon sau un player si asculta la casti, ceva care le pune mintea in miscare, sau macar in stand by ca sa poata incepe ziua sau activitatea din ziua respectiva descarcati de reziduul indus de aceste televizoare.
Cel mai bine tot cartea ramine cea mai buna varianta, sau si cartea si muzica, daca este clasica... e si mai bine!

Poezie Inginereasca!!

Va vad in intuneric,
Prin lume alergind,
Prin timp zburnd.
Incerc sa va prind, sa va opresc,
Sunt om, nu demon si vreau sa reusesc.

Ma speriati cu urlet,cu gemet
Cu strigate de drac,
Sunteti vampiri, traiti de veacuri
De singe, insetati,
Iar noi o viata avem...
Si voi vreti sa ne-o luati.

Nu v-o dam, i-a noastra,
Si o vom apara,cu furci, cu coase,
Cu foc, de vreti,dar nu ne vom lasa.

Comentarii

Pentru cei care ma cunosc,numele blog-ului, poate parea straniu. Intr-adevar, este. Nu are legatura cu nimic ce tine de mine, sau de numele meu. Hai poate de nume... mai are o legatura.
Acest nume, "Radu" personalizat de mine cu un "h" are o semnificatie aparte pentru mine. Imi aduce aminte atit de prezent sau ma face sa realizez ca traiesc in prezent, dar tot odata, ma duce cu gindul in copilarie. Primul nume pe care l-am invatat cind eram copil a fost "Radu". O sa va intrebati de ce? Pentru ca o persoana cu numele acesta mi-a fost prieten, in acea perioada. Acum, sincer sa fiu ... nu mai stiu nimic de el, parca nici nu a fost. Tot ce a ramas, sunt amintirile mele, ale lui ... poate nici nu mai exista.
Prezentul, este materializat tot de un om cu numele "Radu" care imi este aproape. Intimplator mai avem si tangenta pe domeniile noastre de activitate.

Am raspuns deci prin aceste rinduri la eventualele intrebari!

Prima data!

Ca in orice sau ca oriunde si pe acest blog, la mine este prima data. Am descis sa imi fac acest blog ca este comod si ma ajuta sa imi exprim ideile.Pina la urma si blogul este o forma de comunicare, dar din pacate tot virtuala.
Unii folosesc aceasta metoda de comunicare pentru a exprima idei, sentimente, senzatii si multe altele pentru ca sunt timizi sau poate pentru ca sunt prea duri, iar faptul ca isi vor exprima direct ideile, le poate aduce necazuri.
Oricum... imi place ideea de blog si cred ca asta e tot ce conteaza!