Iubire … de toamna
E toamna, e frig si ploua,
Te simt aproape, in lumea asta,
Plecata undeva, cu sufletul spre mine,
Cu gindul, cu trupul… dar, ma arde iubito
Ca totusi esti departe, char daca nimic
Nu ne sta-n cale, ceva… tot ne desparte.
Nu pot s-accept ca acum incerci s-alini o suferinta,
Iar eu te-astept ca cel fara de tara ce-si cauta un loc,
Pe-o stinca inalta departe de lume… spre a fi singur
Sa nu mai stie nimeni ca exista, ca a murit, s-a dus,
Si ca in urma-i nu a ramas nimic, decit un gol, un gol adinc
Ce lumea-l simte dar nu il vede, pentru ca l-ar umple
Cu si mai mult venin.
Incerc sa dorm sa vad in vis ce imi doresc in viata,
Pe tine linga mine, dorind sa-mi dai inima inima ta, spre a o tine o viata
In a suflutului sipet adinc si bine ferecat, cu lanturi si cu chei,
Ce nu mai tu le poti deschide cu al sarutarii foc si cu a trupului caldura
Pe care-o simt mereu cu-n dor nebun, de tine,
Cu-n foc ce arde si e numit … iubire!
